The work of a staggering genius

Nimic deosebit… Vineri.. Bal… Pepitze wanna be sexy, care mai degraba dau in penibil, multa superficialitate, freze de strutz, tot felu’ de umflati cu juma’ de maieu pe ei… La fiecare masa se aud discutii de genu “Frate deci cat am baut! Deci frate… eu il bat pe ala… deci frate in pula mea frate… cheama-i pe aia frate ca sunt beat si sunt nebun!” Nimic neobisnuit pana aici… Doar e Balul Bobocilor. Ca deobicei aceleasi probe (dans, mima, dans si… cred ca ati ghicit… declaratii de dragoste), aceleasi pauze lungi si plictisitoare, aceleasi anorexice care danseaza samba, aceleasi profe stresate si acelasi poster cu Jiji Fecali pus undeva sus, la loc de cinste. A observat cineva ca le fiecare frantura de manea care se aude in sala, toti maniacii incep sa danseze si sa topaie?!?! Brusc toti suparatii aia de pe canapea se ridica, ca prin minune uita cat de zmei paralei sunt, le trece ameteala si dorinta razboinica (care cred ca e nativa… naiba stie… e o gena care il stimuleaza pe micul Conan cel barbar ce sta ascuns undeva adanc in tine). Si incet toti se agita, urla (ca nu pot sa zic ca -scuzati cacofonia- canta). Dupa astea 30 secunde de delir, orgasm auditiv pentru unii, zgomot pentru altii si poate stres pentru rockisti “muzica” (a se citi succesiune de sunete fara logica, repetate obsesiv la toate melodiile cu putin tzambal, acordeon si o toba mica pe fundal… poate si o trompeta) se opreste sau se schimba cu alt gen neagrat de gloata. Toti zmeii isi reamintesc ca sunt zmei, superficialele se bucura ca au mai dat putin din cur si s-au mai dezamortit… ati prins ideea. Probele plictisitoare se termina, si surpriza (sau traditie) miss iese cea mai timorata tipa dintre toate, probabil cea mai creativa la romana, si Miss Eleganta iese cea mai dezbracata (nu stiu daca mi s-a parut, dar cred ca avea o vesta peste sutien). Poc! Poc! artificii, confetii, baloane, acelasi cliseu foarte rasuflat cu “We are the champions”, cu acelasi solo de chitara, toata lumea fericita, urmeaza discoteca.
Dar… Imi place cand exista un dar… “No more” incearca sa faca o incalzire pentru “Zob”, doua piese in care Mihnea nu se prea aude, una in care se aude, dar parca tobele sunt date prea tare (pentru cei din gloata: sa nu se inteleaga ca erau bagate in priza, numai Guta face asa si ii minte ca canta live -de data asta nu mai scuzati cacofonia-). Ultimele doua sunt chiar ok! Teribilistii isi sparg capetele undeva jos, profa de economie isi face cruce si in timp ce statea cu gura deschisa cred ca i-a curs o bala, insa nu sunt sigur, voi reveni cu dovezi!
Se termina si No more! Gloata este extaziata! Urmeaza discoteca!!!! Bairam, tzatze, cururi si maestrul Guta va creea ambientul (ma rog…). Dar… Mai au putin de indurat…
Dupa o intrare excelenta in scena, Vlase, un pic cam incetosat (e obosit de pe drum… a mers mult azi) incepe cu “Beau”. Urmeaza un “m-am dus la mareeeee si plouaaaaaa…”, gloata incepe sa murmure! Unde e maestrul Guta!?!? Peste rumoare se aude Vlase: “Shhh! Doar cocalarii vorbesc acum!”, cocalarii crezandu-se complimentati incep sa urle!! Urmeaza “Prietena mea”, “Delaliah”, “Radio punk”, “Cantec de dragoste” si gloata innebuneste! Realizeaza ca defapt ei sunt zmeii si ca totul trebuie facut ca la carte… Cu o precizie de lunetist, un lider al gloatei arunca spre Vlase cu o bucata de hartie… “Ce bah astia sunt activisti de partid?”… “Lasati cocastarcii sa urle, voi ascultati muzica!” si incepe “Printre nori”! Totul se incheie cu “Telenovele” si mesajul trimis gloatei este complet! Degeaba insa… Nu aveau cum sa priceapa ceva… Nu era tambal in pula mea pe fundal… Sau o toba mica… sau macar o trompeta…

Popularity: 35% [Lubrifiant anal]